Politica Simonei

Vineri a picat intreaga guvernare PDL, iar dupa numai cateva ore presedintele Traian Basescu l-a si numit premier pe Victor Ponta, liderul PSD. In ciuda tuturor declaratiilor anterioare de respingere categorica.

It was too easy! It smell something fishy…

 In Piata Universitatii fiecare are cate ceva de spus insa nici o idee asumata de mai multa lume pare ca nu se incheaga. Pe protestatari ii uneste numai senzatia puternica de frig si de solidaritate. Si nevoia de a nu mai fi umiliti. Cer demnitate.

   Pare ca toti ar vrea sa cada capul cuiva, pentru ca se striga des “Jos”! Cand ai spune ca vor face o platforma comuna in care sa spuna nu comasarii, trec rapid la problema cainilor maidanezi. Apoi altul sare si vorbeste despre taxa auto. Apoi, altcineva spune despre taiarea abuziva a copacilor. Altul despre salariile de mizerie. Altcineva spune despre pensii…

   Au trecut deja opt zile. Nu cred ca se va termina prea curand. Toate, absolute toate motivele enumerate de protestatari au legatura cu incalcarea drepturilor omului. Dreptul la un trai decent. Dreptul la viata. Dreptul la munca. Dreptul la egalitatea de sanse. Dreptul la o educatie de calitate… Categoric, toate revendicarile au legatura cu fapte de coruptie. Sunt generate de coruptia de care ne-am saturat ca de o putreziciune pe care vrei sa o ingropi repede pentru ca pute ingrozitor.

   Cineva m-a intrebat: pai, pe cine reprezinta cateva sute de protestatari aici, cateva sute dincolo? Ca doar nu toti romanii au iesit in strada! Ha, nimic mai fals! Daca stai sa-i asculti pe toti cei care vin in Piata Universitatii, fiecare are cate un motiv de nemultumire foarte clar conturat si extraordinar de logic articulat. Fiecare motiv, fiecare argument in parte, este comun pentru milioane de oameni care se regasesc in vorbitorii manifestanti. Sunt in realitate mii de purtatori de cuvant. Multiplicat, acopera 90% din populatie. Cat este acum procentul de nemultumire real.

   S-ar spune deci ca fiecare protesteaza pentru sine. Pentru motivele care l-au adus in pragul disperarii. Durerii. Deznadejii. De aceea nici nu au nevoie de politicieni, de clasica organizare, de lideri de opinie, de lideri in general. Pentru ca fiecare protestatar este liderul care cere apasat rezolvarea cate unei probleme. In Piata Universitatii, purtatorul de cuvant pare singur.

Un neavizat ar putea spune ca este o Revolta a Surzilor. Dar nu. Este trezirea constiintei civice a romanilor. Nu numai ca au invatat sa spuna “NU”. Mai presus de asta au inteles ca daca doresc o solutie pentru problema lor, trebuie sa si-o asume ca si cum fiecare in parte ar fi presedintele, parlamentarul, ministrul, primarul propriului sau destin. Unora li se poate parea anarhie. Altii insa stiu ca este redesteptare.

Ceea ce parea un joc de gradinita intre Ponta, Sova si Geoana, primii doi incercand sa-l traga pe ultimul de pe scaunul de presedinte al Senatului, este de fapt o feroce batalie pentru suprematia in PSD. Actualii sefi ai social-democratilor, Adrian Nastase si Ion Iliescu erau siguri ca Ponta executa fidel ordinele lor. Si chiar asa era. Victor Ponta a facut ceea ce i-au spus mentorii sai politici. Numai ca vine o vreme cand copiii pleaca de acasa si se insoara, intamplator, cu fata fostului presedinte al Senatului, Ilie Sarbu. Obisnuit sa-i asculte pe cei de-acasa, copilul a mai respectat o vreme, in virtutea inertiei, sfaturile parintesti ale tatucilor lui politici. Acum insa el s-a integrat atat de bine in noua sa familie, familia Sarbu, alaturi de sotia Daciana, incat a uitat de vechea sa familie Iliescu-Nastase careia, desi ii datoreaza ascensiunea sa politica, ii spune verde in fata «nu vreau sa fiu un presedinte de paie»!

Familia Sarbu-Ponta-Daciana (SPD) a decis ca a venit vremea sa preia puterea in partid. In tot acest context, Geoana este prima victima pentru ca detine sefia Senatului. Pe care familia SPD o vrea pentru ea si fidelii sai. Interesant este si cum protejatii lui Adrian Nastase au decis, la indemnul si sfatul tatalui socru lider de grup la Senat, ca este vremea sa se debaraseze de fostul premier. Mai intai Victor Ponta. Apoi Titus Corlatean (cel care a acceptat preluarea functiei de la Geoana fara sa clipeasca), apoi Dan Sova si Liviu Dragnea, baronul de baronilor desemnat sa coordoneze intreaga campanie electorala a PSD). Dar asta este o alta discutie. Familia Nastase-Iliescu se vede astfel brusc angrenata intr-un conflict pe care trebuie sa-l preia si gestioneze din mers. La inceput, dat fiind ca discutiile familiei SPD cu prietenii au fost secrete, cei doi grei ai PSD nici macar nu s-au prins de ce si cum a rasarit in BPN propunerea de inlocuire a lui Geoana. Au luat-o ca pe-o gluma. Au aflat cam tarziu care sunt resorturile acestei noi batalii interne in partid.

Este perfect explicabila decizia Familiei SPD de a trata cu toata fermitatea si duritatea subiectul debarcarii de la Senat a lui Geoana, fost presedinte al social-democratilor. Daca actiunea le reuseste (iar planul, trebuie sa recunoastem, este chiar diabolic din moment ce l-a obligat pana si pe Iliescu, fost mare critic al lui Geoana, sa-i ia apararea !), pentru Familia SPD nici nu va conta ca Familia PSD a pierdut o functie importanta in stat. Pentru ca pur si simplu nici nu le trebuie functia (se gandesc ca dupa alegeri oricum pesedistii isi vor imparti ciolanul Puterii), ci semnalul de forta pe care l-ar putea da membrilor, baronilor si celorlalti sponsori ai partidului, esentiala in preluarea partidului nu de la Geoana, ci de la Iliescu si Nastase.Si, iata cum, in partidul creat de Ion Iliescu, socrul presedintelui devine «Il capo di tutti capi»!

Este titlul unui cantec nostim al unor tineri razesi cu mult talent si umor. In principal, personajul cantecului ii reproseaza mamei ca l-a nascut in Romania si nu in alta tara, oricare alta, unde juniorului i-ar fi fost mult mai bine. Este, de altfel, o tema des invocata de tanara generatie. Exista, fireste, si alte melodii plangarete cu mesaj asemanator: «Nu ne-am nascut in locul potrivit», spun versurile unui alt cantec recent. Asa sa fie oare?

    Juniorii merg pe principiul «frumoasa tara, pacat ca-i locuita». Din pacate, acesti tineri sunt exact copii parintilor lor, cei care au locuit in aceasta tara inaintea lor si o populeaza si in prezent. Coruptia nu a aparut acum, unii ar spune ca exista de cand omenirea. E adevarat, dar revenind in vremurile actuale spaga de azi isi are radacinile infipte adanc in regimul comunist, anterior originalei noastre democratii actuale. Parintii lor au invatat ca, dand spaga, isi pot rezolva mai usor problemele, inclusiv pe cele ale progeniturilor, fara sa se gandeasca la consecinte. O fac in continuare.

    Tot fara sa gandeasca, multi au votat de 21 de ani incoace, incepand cu 20 mai 1990 – ziua in care viitorul prosperitatii pe termen mediu al Romaniei a fost iremediabil compromis, total aiurea. Constatarile tinerei generatii sunt triste, sumbre pentru viitor. Numai ca, in loc sa-si asume o strategie si un rol in reconstructie, in recladirea unei tari potrivit unor valori moderne, in care ei cred, reparand astfel ce au stricat parinti lor - lucru greu care cere gandire sanatoasa, sacrificii si multa, multa, munca - tinerii prefera sa se lamenteze. E mai simplu, mai cool, ce mai... beton!!! LOL!

    Cine sunt insa cei din tanara generatie si cine suntem noi, cei maturi? Un teolog ar spune ca esti ce iubesti. Un filosof ar spune ca esti ce gandesti. Ambele enunturi sunt adevrarate. Ar mai fi unul, ce explica perfect dezastul actual din tara tinerilor plangaciosi, care le completeaza pe deplin pe cele doua de mai sus: esti ce votezi.

Este titlul unui cantec nostim al unor tineri razesi cu mult talent si umor. In principal, personajul cantecului ii reproseaza mamei ca l-a nascut in Romania si nu in alta tara, oricare alta, unde juniorului i-ar fi fost mult mai bine. Este, de altfel, o tema des invocata de tanara generatie. Exista, fireste, si alte melodii plangarete cu mesaj asemanator: «Nu ne-am nascut in locul potrivit», spun versurile unui alt cantec recent. Asa sa fie oare?

    Juniorii merg pe principiul «frumoasa tara, pacat ca-i locuita». Din pacate, acesti tineri sunt exact copii parintilor lor, cei care au locuit in aceasta tara inaintea lor si o populeaza si in prezent. Coruptia nu a aparut acum, unii ar spune ca exista de cand omenirea. E adevarat, dar revenind in vremurile actuale spaga de azi isi are radacinile infipte adanc in regimul comunist, anterior originalei noastre democratii actuale. Parintii lor au invatat ca, dand spaga, isi pot rezolva mai usor problemele, inclusiv pe cele ale progeniturilor, fara sa se gandeasca la consecinte. O fac in continuare.

    Tot fara sa gandeasca, multi au votat de 21 de ani incoace, incepand cu 20 mai 1990 – ziua in care viitorul prosperitatii pe termen mediu al Romaniei a fost iremediabil compromis, total aiurea. Constatarile tinerei generatii sunt triste, sumbre pentru viitor. Numai ca, in loc sa-si asume o strategie si un rol in reconstructie, in recladirea unei tari potrivit unor valori moderne, in care ei cred, reparand astfel ce au stricat parinti lor - lucru greu care cere gandire sanatoasa, sacrificii si multa, multa, munca - tinerii prefera sa se lamenteze. E mai simplu, mai cool, ce mai... beton!!! LOL!

    Cine sunt insa cei din tanara generatie si cine suntem noi, cei maturi? Un teolog ar spune ca esti ce iubesti. Un filosof ar spune ca esti ce gandesti. Ambele enunturi sunt adevrarate. Ar mai fi unul, ce explica perfect dezastul actual din tara tinerilor plangaciosi, care le completeaza pe deplin pe cele doua de mai sus: esti ce votezi.

Este titlul unui cantec nostim al unor tineri razesi cu mult talent si umor. In principal, personajul cantecului ii reproseaza mamei ca l-a nascut in Romania si nu in alta tara, oricare alta, unde juniorului i-ar fi fost mult mai bine. Este, de altfel, o tema des invocata de tanara generatie. Exista, fireste, si alte melodii plangarete cu mesaj asemanator: «Nu ne-am nascut in locul potrivit», spun versurile unui alt cantec recent. Asa sa fie oare?

    Juniorii merg pe principiul «frumoasa tara, pacat ca-i locuita». Din pacate, acesti tineri sunt exact copii parintilor lor, cei care au locuit in aceasta tara inaintea lor si o populeaza si in prezent. Coruptia nu a aparut acum, unii ar spune ca exista de cand omenirea. E adevarat, dar revenind in vremurile actuale spaga de azi isi are radacinile infipte adanc in regimul comunist, anterior originalei noastre democratii actuale. Parintii lor au invatat ca, dand spaga, isi pot rezolva mai usor problemele, inclusiv pe cele ale progeniturilor, fara sa se gandeasca la consecinte. O fac in continuare.

    Tot fara sa gandeasca, multi au votat de 21 de ani incoace, incepand cu 20 mai 1990 – ziua in care viitorul prosperitatii pe termen mediu al Romaniei a fost iremediabil compromis, total aiurea. Constatarile tinerei generatii sunt triste, sumbre pentru viitor. Numai ca, in loc sa-si asume o strategie si un rol in reconstructie, in recladirea unei tari potrivit unor valori moderne, in care ei cred, reparand astfel ce au stricat parinti lor - lucru greu care cere gandire sanatoasa, sacrificii si multa, multa, munca - tinerii prefera sa se lamenteze. E mai simplu, mai cool, ce mai... beton!!! LOL!

    Cine sunt insa cei din tanara generatie si cine suntem noi, cei maturi? Un teolog ar spune ca esti ce iubesti. Un filosof ar spune ca esti ce gandesti. Ambele enunturi sunt adevrarate. Ar mai fi unul, ce explica perfect dezastul actual din tara tinerilor plangaciosi, care le completeaza pe deplin pe cele doua de mai sus: esti ce votezi.

«Mergem mai departe», a spus Sebastian Lazaroiu, de cateva ore fost ministru al Muncii. A spus mergem si nu merg. Ceea ce inseamna ca planul de salvare al PDL pregatit de Traian Basescu merge mai departe. Insa planul e departe de a fi inteles de pedelistii pentru care se pregateste salvarea. Culmea, nu-i asa?

Ce inseamna platforma mai larga de centru-dreapta despre care vorbeste Lazaroiu? Evident, PDL + o bucata zdravana de PNL pe care se spera ca o va aduce Dinu Patriciu (restul sustinatorilor care se vor alatura, in afara celor anterior mentionati, sunt de umplutura). Poate chiar miscarea va fi condusa de insusi Dinu Patriciu daca se va fi hotarat intre timp sa accepte o dureroasa operatie estetica: din Zmeul de Rau sa devina seful Albei ca Zapada (respectiv miscarea, sa-i spunem populara, la construirea careia contribuie si Lazaroiu ca un fel de Ioan Botezatorul cotrocenist).

Aceasta miscare presupune victime colaterale. Respectiv, pedelistii care nu inteleg ca miza mare este castigarea presedintiei Romaniei pentru asigurarea puterii inca 10 ani, nicidecum castigarea unor fotolii de primar, de presedinte de consiliu judetean sau parlamentar. Daca nu inteleg, nu-i nici o problema. PDL se poate si sparge linistit. Galagiosii, gen Ioan Oltean, vor intelege insa rapid ca e mai bine sa se agate de colacul de salvare decat sa piara in valurile inspumate ale marii.

Asa se explica si de ce Traian Basescu a renuntat atat de rapid la fostul sau consilier, dand satisfactie imediata, fara absolut nici o retinere, pedelistilor isterizati de faptul ca cineva le spune in fata ca ar putea, cu multe eforturi, sa castige comasatele alegeri locale si parlamentare, dar sa piarda puterea care sta in varful pixului de la Cotroceni ce scrie numele premierului. Vreti capul lui Lazaroiu ? Nici o problema, uite, vi-l dau! Dar il lipim la loc si o sa va bantuie ca Frankestein, si-o fi spus Traian Basescu.

    Era micuta, fragila si sensibila. Pe cat era de sensibila, pe atat avea un sufletel mare, maaare de tot. A vrut sa ofere din preaplinul sau cui credea ea ca are nevoie. S-a asezat undeva, deasupra noastra, cu incredere, foarte aproape, cred ca nici macar doi metri nu ne desparteau, si a inceput sa cante. Tinea cu tot dinadinsul sa ne transmita un mesaj de iubire. Insistenta cu care incerca sa ne farmece pe noi, cei din jurul sau, suflete care ar fi trebuit sa fie mai mari avand in vedere ca noi eram oameni, iar ea o biata pasare, nu a trecut neobservata. Se adresa direct sufletelor noastre deschise catre magia transmisa de cantecul ei.

    Cand ii era randunicii si cand ne era si noua lumea mai draga, cocalarul i-a curmat cantecul! S-o fi simtit deranjat in interiorul lui de dumnezeiescul tril pe care l-o fi si resimtit ca pe o banala galagie, deh nu era adi minune.

    A luat pur si simplu bricheta de pe masa si, cu o brusca si violenta aruncare, a lovit pasarea. I-a izgonit muzica, aruncandu-se cu bocancii peste sufletul ei, razand apoi, veselindu-se, increzandu-se, simtindu-se bine in fata prietenilor lui datorita gestului criminal pe care tocmai il facuse. Pasarea a avut putere sa zboare departe de badaranul care i-a intrerupt atat de brutal cantecul incat si noi, ceilalti, ne-am simtit raniti. Nu am putut interveni pentru ca totul s-a petrecut atat de brusc... a luat rapid bricheta pe care o avea la indemana si a dat cu ea in pasare. Pur si simplu, fara nici o remuscare, fara ca vreun regret sa-i macine in vreun fel sufletul de marlan. Sa omori cantecul unei pasari care a venit special pentru tine... dar pasarea aceea nu venise sa-i cante cocalarului, venise alaturi de oameni si le daruia un crampei de bucurie. Rara, tot mai rara in zilele noastre. Ea nu avea rate la banca, nu avea vreun copil bolnav, nu era somera aflata in cautarea unui loc de munca. Era libera si fericita. Atat de libera si fericita incat probabil ca a dorit sa fim si noi, cei din jurul ei, la fel. Macar atata vreme cat aveau sa-i dureze trilurile.

    Din nefericire, astfel se intampla si cu vietile noastre acum. Am ajuns sa nu avem voie sa ne bucuram, nici macar o secunda de viata, de vreo placere oarecare, nu avem voie sa ne deschidem sufletele. Stau badaranii, transformati in gardienii negri ai vietii noastre, de paza. Si, cum sesizeaza vreo intentie de reusita, vreo secunda de fecunda armonie, isi folosesc grosolanii bocanci pe post de arme, nimerind suflete deschise, bune si gata sa daruiasca celor din jur macar un crampei din iubirea care incet, incet, s-a transformat intr-o marfa. O marfa rara. Atat de rara incat, iata, o regasim acum nu printre oameni, ci la pasari, la frunze si la melci. La furnici si la greieri. In forma norilor si in cate o raza ratacita de soare. Se mai salveaza cei care isi construiesc in suflet paravane contra bocancilor? Nu, doar ca asa cred ei. In realitate, ajung sa isi ucida ei insisi incet si cu buna stiinta sufletele, trimitandu-le intr-un altfel de inchisoare, sperand insa ca astfel le salveaza de grosolanii si violentii badarani. Si de bocancii lor cu talpa groasa. Deci nici asta nu e o solutie. Ei bine, daca nici cantecul pasarilor nu ne-a mai ramas, poate ca vom ajunge sa intelegem cu totii, in final, ca trebuie sa spunem: ajunge cu atata durere, ne dorim VIATA inapoi. Poate ca suntem putini, dar suntem mai buni, mai inteligenti si mai curati decat ei. Suntem OAMENI!

Avertisment: aceasta intamplare este suta la suta adevarata si s-a petrecut la o terasa din Navodari. Orice asemanare intre comportamentul cocalarului si cel al unui anume politician este pur si simplu intamplatoare.

  Zilele acestea am implinit 20 de ani de cand lucrez cu norma intreaga ca jurnalist. Daca vreti sa stiti, nu ma simt nici tanara, dar nici batrana nu ma simt. Am inceput sa scriu pentru ca doream sa indrept lucrurile gresite care fusesera. Sunt in continuare jurnalist pentru ca imi doresc sa indrept lucrurile gresite care sunt.

  Cum vad eu presa dupa 20 de ani ? Sedusa si abandonata. Regasita si pierduta. Dorind sa se reinventeze ca si cum ar fi ceva de reinventat. Daca esti ziarist, fie de presa scrisa, fie de televiziune, radio sau on-line, tot jurnalist te numesti. Doar valorile sunt altele. Inainte vreme, doream sa slujim adevarul, oamenii... acum, cei multi isi slujesc lor insisi, banului, intereselor unui patron carnatar cu afaceri controversate.

Care a creat o noua clasa profesionala: ziaristul carnat. Auzi «jurnalisti» laudandu-se, cum ajung si ei la o vechime de cinci, sase ani: «EU lucrez de mult in presa, ascultati-ma pe mine ca stiu ce va spun...» Mai bine insa stiu patronii lor care profita de lipsa acestora de caracter, experienta si cultura profesionala, de dorinta lor de parvenire, lasandu-le impresia – pentru credibilitatea afacerii – ca ei sunt vedete, ca sunt importanti! Din pacate pentru asemenea personaje, cand se vor fi trezit, daca asta se va intampla vreodata, isi vor da seama, prea tarziu, de putreziciunea in care s-au complacut atata amar de vreme. Insa deocamdata sunt masa de manevra pentru mai marii lor carnatari carora le servesc, constient sau direct interesati spre propasirea directa si personala, interese de moment.

  Cand va veni vremea disparitiei carnatarilor ca patroni de presa si retragerea lor spre celulele ce-i asteapta cam de multisor, va fi tarziu pentru credibilitatea breslei care a uitat ca are totusi reale valori de aparat.

  La inceput a fost presa scrisa. Si cuvantul care abunda in paginile ziarelor. Abundenta vorbelor s-a mutat pe micul ecran. Acolo se rostogolesc fara teama de ridicol. Inflatie de vorbe in care foarte putini mai cred.

  Incercarea de reinventare, de adaptare la vremurile noi, i-a determinat pe multi sa renunte la meseria de jurnalist. Nu i-au mai vazut rostul, nu si-au regasit chemarea initiala (daca au avut asa ceva), s-au lasat coplesiti de sentimentul acela pervers de inutilitate. Adevarata valoare a unui jurnalist din ziua de astazi, ma refer la acela care incearca sa supravietuiasca afectarii iremediabile a presei scrise si reinventarii miraculoasei formule jurnalistice de succes este (sau ar trebui sa fie ?), oricant ar parea de ciudata concluzia mea, intelegerea si redarea esentei stirilor intr-o forma onesta si atractiva in acelasi timp. Ca vorbim despre ziaristi de opinie, ori de investigatie si pana la cei care lucreaza in on-line, regula este aceeasi. Trebuie un bagaj de cunostinte serios si o capacitate de sinteza uimitoare.

  Nimeni nu mai are timp sa citeasca texte lungi, expuneri ample, oricat de valoroase ar fi acestea. Nimeni nu mai sta sa le asculte la radio ori tv. Nimeni nu ramane pe un text accesat fiindca a nimenit pe el din cauza tagului ori a titlului simpatic mai mult de cinci minute, oricat de mult l-ar interesa. Viteza cu care se desfasoara evenimentele in viata noastra ne obliga la o selectie si mai riguroasa a subiectelor care ne-ar putea interesa. Aceeasi viteza ne obliga sa procesam rapid, sa tragem din fuga concluziile.

  Daca jurnalistul nu a stiut care este mesajul pe care trebuie sa il transmita, cititorul ramane el insusi nedumerit. Va cauta o completare a informatiei in alta parte si, acolo unde o va gasi, va si ramane consumator constant. Asa se face ca in vreme ce numarul de accesari al unora scade, al altora creste (culmea, indiferent de cat de mult au dat cu copy/paste). Asa se face ca audienta unora este in scadere, iar a altora in crestere sau macar se mentine constant la cote acceptabile pentru profit. Daca au reusit sa gaseasca formula onesta a comunicarii esentei, castiga cititori/ascultatori/telespectatori. Iar acestia raman consecventi sursei de informatii.

  Concurenta este acerba. Carnatarii decid cine este de fapt jurnalist si cine nu are dreptul sa figureze pe lista fericitilor de drept la condei. Mai exista si exceptii, din fericire. Unii nu au inteles formula succesului, altii au inteles-o. Din aceasta varza competitionala, din aceasta ameteala a breslei care intarzie sa se reinventeze pentru ca nu are timp, pentru ca nu are suport real, pentru ca fiecare trage pentru el insusi, pentru ca s-a lasat constant distrusa de interese a caror meschinarie este de nedescris, din acest Armaghedon scapa cine poate.

  Cine poate, scapa, dar cum va fi presa peste alti inca 20 de ani? Va mai fi presa? Sau, satul de nefasta influenta a vorbelor, fiecare cetatean in parte se va transforma in jurnalistul propriei sale vieti?

Am auzit in aceste zile mai mult ca oricand rostite cuvante precum: Frica, Autocenzura, Constrangere, Cedare. Teama. De ce teama? De ce frica? Explicatiile pe care le poate oferi o persoana care le foloseste si le aplica in viata de zi cu zi sunt complexe. Ascultandu-le, oricine e tentat sa le dea dreptate. Oricine?

Prea multe amenintari? Prea multe constrangeri? Cine se descurca? Cine supravietuieste? Nonvalorile sunt in top? Intelectualii de ce nu pot supravietui decent? De ce oricine simte nevoia sa te calce in picioare atunci cand spui: dar nu vreau decat sa-mi fie respectate drepturile legale? De ce respectul se cumpara numai cu bani, parca erau alte criterii? De ce nota de la scoala a copilului trebuie platita? De ce functionarul ca sa faca ceea ce trebuie are nevoie de supliment financiar? De ce sa fie pierdut locul de munca pentru curajul de a spune civilizat lucrurilor pe nume? De unde atata delasare in jur? De ce nimeni nu spune stop batjocoririi semenului? Unde este solidaritatea umana? Ne-am transformat toti in brute? De ce trebuie ca oamenii decenti sa se simta pedepsiti pentru nevoia lor de.. decenta?

Mai sunt si alte intrebari. Nu le mai pun pentru ca oricum nu raspunde nimeni. Trebuie sa ne descurcam. SINGURI.

    In fiecare an, pe data de 26 ianuarie, o mana de ciudati se aduna la mormantul criminalului Ceausescu, in vreme ce presa numara cati ani ar fi implinit la data respectiva fostul dictator. Anul acesta, mana de oameni a fost transformata de unii « oameni de televiziune » de stiri in cateva zeci. Apar si sondaje dubioase in care polpulatia ar plange cu lacrimi amare dupa asasin. Si dupa ce-au zis de cateva zeci si au mai citat si sondajele mincinoase, concluzia le-a venit de la sine: dom’le, romanii sunt nostalgici dupa Ceausescu! Ca si cum cei saraci cu duhul ar majoritari in tara si toti l-ar proslavi pe dictatorul comunist.

Din realizarile regimului Ceausescu

    Remarc osardia cu care unii se straduiesc sa introduca pe usa din dos a istoriei numele Ceausescu in politica romaneasca de astazi. Ca si cum ar fi fost un personaj atat de simpatizat de noi toti incat am ajuns sa-l regretam. Si sa ne smiorcaim pe 26 ianuarie de dorul lui. Sa ni-l dorim, pe deplin masochist, si azi conducator iubit...

    Mai mult, prin laboratoare de strategi prafuiti se aplica si antidotul la criza. Valentin Ceausescu, presedinte.

    De parca aceasta ar fi avut vreodata in viata lui o legatura oarecare cu politica din aceasta tara in afara numelui mostenit! O sa vedeti in campania electorala cat de folosit va fi acest nume. Sunt chiar sanse mari sa va mirati in jur de cinci minute si din partea cui va veni propunerea. Fireste ca fara sanse, dar cu un sperat potential distructiv. Adica, diversionist. Si, daca in plan intern ne-am obisnuit cu ridicolul si penibilitatea unor personaje publice, in plan extern am ajunge chiar de rasul lumii.

    Nu unul, ci toate guvernele straine ne vor lua in balon. Nici n-ar fi prea greu dupa frunza de cativa firfirici, oricum plagiata, platita cu bani grei, ori flacara violet palpitoare inca prin diverse minti.

Am doi motani. Felix si Mitzu. Sunt cei mai buni prieteni. Totul pana la nisip. Cum schimb nisipul, in tavitza apar doua funduri, unul negru si celalalt roscat, care se imping unul pe altul intrecandu-se care sa-si marcheze primul teritoriul. Este teribil de amuzanta concurenta dintre cei doi in incercarea de a fabrica macar o picatura de pipi dintr-o vezica golita de curand.

Chinul lor devine de inteles pentru ca acela care face primul pipi devine masculul dominant pentru o zi. Apoi ori Mitzu ori Felix se plimba prin casa noastra, pe care au trecut-o pe numele lor, cu coada infoiata. Asa ne dam si noi seama cine a reusit primul sa-si marcheze teritoriul. Ceea ce noua ni se pare nostim, celor doua animale li se pare vital pentru barbatia lor.

Extrapoland dimensiunile situatiei hazlii daca nu s-ar produce zilnic in Romania, pe care ei o vad ca pe-o imensa tavita cu nisip, este usor sa ne imaginam cam ce cred motanii Crin si Victor. Zi de zi. Intre cei doi diferentele sunt minime. Amandoi orgoliosi, amandoi fara experienta autentica de lider. Amandoi vor sa devina masculul dominant al politicii romanesti. Macar pentru o zi. Cum spune Victor ceva, sare Crin. Dupa care Crin este trimis la plimbare de Victor.

Din pacate in inversunarea lor, ei nu vad ca tavita este deja marcata pana in 2014…

Cred ca de la Revolutie incoace nu a mai fost pe strazile Capitalei atata puhoi de lume cum s-a vazut miercuri, 27 octombrie. De aceasta data, nu Piata Palatului, Piata Universitatii ori zona unde se afla televiziunea nationala au fost cele mai aglomerate, ci zona Unirii. Loc de intersectie a multimilor... strans unite in jurul aceluiasi gand: sa le fie mai bine. Un bine inteles altfel de fiecare in parte.

O multime era formata din iubitorii de moaste. Un fel de necrofili. Strans uniti in jurul unor cadavre (semi)putrezite si a vanzatorilor de kitch-uri plasati strategic la poalele Dealului Mitropoliei de Sfantu’ Dimitrie cel Nou si bulgar. Acestia au preferat sa se roage la icoane cu leduri multicolore, sa cumpere ghiuluri sfintite, deci si sa-l venereze nu pe Domnul Christos ci pe domnul Chicios.

Cand sindicalistii au trecut pe langa ei parea ca intre cele doua multimi nu exista cale de reconciliere. Unii cu Chicios, altii cu « Jos Boc ! ». In mod evident, doua forme diferite de a intelege rezolvarea problemelor. Cel putin asa parea la prima vedere. Numai ca a doua multime s-a impartit, exact in zona Unirii in alte trei multimi. Mai mici. Unii sindicalisti s-au gandit ca n-au sanse sa-l dea jos pe Boc cu asa o opozitie impotenta, asa ca s-au dus sa ingroase randurile celor de la coada Chiciosului. Altii, veniti din provincie, au zis ca daca tot sunt in excursie pe linie sindicala, sa profite si ei pentru a da o raita prin magazinele din zona. Ca asa inflatie de vitrine mai rar ! A treia parte s-a indreptat, apatica, spre zona Parlamentului.

Apatia deriva din faptul ca stiau si singuri, fara sa le spuna vreun destept de la televizor ca, si daca trece motiunea, sanse prea mari de realizare a revendicarilor tot nu au. Cum, de altfel, in general, nu prea mai au nici speranta...

Adrian Nastase nu a renuntat nici o secunda la dorinta sa de a deveni stapanul Romaniei. 

Intreaga strategie actuala a PSD se pliaza pe aceasta intentie. Avand in vedere faptul ca imaginea lui s-a degradat dramatic din cauza numeroaselor vizite la DNA, Nastase avea nevoie sa imprumute din capitalul de imagine al cuiva ingenuu, un personaj din care sa se alimenteze vampiristic o vreme relativ indelungata.

Il are pe Victor Ponta. De ce spune PSD ca nu doreste sa revina la putere decat dupa alegeri parlamentare? Simplu: pana atunci exista un plan ale carui puncte se bifeaza zi de zi.

Revenirea nu se poate face peste noapte. Este nevoie de viziune si tenacitate, o imensa ambitie si fideli care executa orbeste pasii necesari.

Strategia pe scurt are urmatorii pasi:

PSD vizeaza castigarea majoritatii voturilor dupa 2012. Premier, dupa spusele lui Adrian Nastase va fi Victor Ponta. Numai ca Ponta, cel care se da la o parte ori de cate ori are cate ceva de spus mentorul sau, va disparea din fruntea Guvernului dupa foarte scurta vreme.

Se va spune ca este nevoie de cineva mult mai versat in arta conducerii pentru scoate tara din criza. Nastase insusi este pregatit sa-si asume aceasta functie, in vreme ce Ponta va reveni la partid pregatindu-l pentru prezindentiale.

Instalat in fruntea Guvernului, Nastase va intra, previzibil de altfel, in conflict deschis cu Traian Basescu. Va miza pe imaginea omului care vrea sa faca treaba dar este sicanat de un presedinte ostil, pus pe rafuiala personala cu premierul, cu noul Parlament, cu intreaga populatie. De altfel, Adrian Nastase a invatat sa fie mult mai apropiat de imaginea omului care empatizeaza cu masele. Daca reuseste sa intre in campania electorala calare pe calul alb pe care-l are in grajdul de la Cornu dar pe care il va hrani cu jaratec la Palatul Victoria, sansele lui Nastase de a cuceri Cotroceniul sporesc considerabil.

Dupa ce Nastase ajunge la Cotroceni, Ponta revine premier, iar Traian Basescu va deveni cel plimbat pe la DNA prin redeschiderea dosarului Flota.

Asa vad pesedistii sfarsitul de cariera al lui Traian Basescu. Restul, motiunea de cenzura ori actiunea de suspendare a lui Traian Basescu in primavara anului viitor sunt amanunte legate de incalzirea pentru locale. S-ar putea sa nici nu reuseasca dat fiind ca PSD nici nu-si doreste sa grabeasca evolutia situatiei. Ci doar sa alimenteze electoratul cu sangele unui conflict arhicunoscut si deschis deja de multa vreme. Spun asta pentru ca Traian Basescu nu va numi in aceasta situatie vreun alt premier din afara PDL, iar cele mai mari sanse le are „Alba ca Zapada” – Elena Udrea. Dupa alegerile parlamentare, lucrurile vor sta cu totul altfel.

Pesedistii vor miza in campania electorala pe voturile celor multi si saraci, alimentati cu viziunea unei vieti mai bune prin impozitarea diferentiata, care in realitate inseamna impozitarea la sange a celor ce muncesc mai mult si mai bine pentru asigurarea resurselor necesare celor dornici sa fie asistati social. Alte voturi nici nu-i intereseaza. Intelectualii n-au decat sa voteze cu liberalii. Formarea unei adevarate clase de mijloc nu a fost niciodata scopul PSD. Dimpotriva.

Fat Frumos din lacrima nu i-a mai vrut in ruptul capului in Guvernul Caprei cu trei iezi nici pe iedul Videanu, nici pe iedul Berceanu.

Lista reprosurilor prezidentiale la adresa celor doi « grei » este lunga. Ei insa nu doreau sa plece. Astfel incat « oamenii lui Basescu » din PDL au dat sah cerand mandatul intregului Guvern. Deci si premierului. Insa, obisnuit cu pozittia de capra el nu era pregatit sa plece de la Victoria.

Si-a dat brusc seama ca de fapt cuvantul care conteaza este al presedintelui. A spus OK. A acceptat remanierea. In varianta lista lunga. Asta e tot. Ceilalti sunt victime colaterale.

P.S. – Pe navele romanesti, pe vremea cand ele chiar existau, echipajele tineau si o caprita. Pentru lapte proaspat...

    Stirea zilei in presa este ca grupul german de presa WAZ se declara scarbit de jurnalismul din Romania, in general cam de peste tot de prin Balcani, si decide sa-si retraga actiunile de peste tot. Tupeu cat cuprinde. Au distrus destinele a sute de oameni, si-au batut joc de un ziar de prestigiu, au supt milioane de euro, au zapacit si zadarnicit eforturile echipei profesioniste de jurnalisti, au dat afara nume care insemnau ceva, si-au adus pitpalacii in locul lor care au batjocorit numele ziarului. Ce mai reprezinta astazi «Romania libera»? ...Un pic de mov!

Au venit la ziar cu promisiuni de foarte bine. Au mintit ca va curge lapte si miere si ii vor sustine pe adevaratii profesionisti. De fapt, au vrut sa-i dea afara inca de la inceput. Au incercat sa opreasca publicarea ziarului. Ne-am dus la tipografie sa aparam, credeam noi, libertatea presei. Ziarul a aparut, in ciuda presiunilor, iar primul grup de pitpalaci trimis de WAZ a fost nevoit sa plece. Au manipulat angajatii, i-au intors pe unii impotriva altora, au sadit discordia ca sa poata ei domni. I-au lasat cu lefuri de mizerie, intr-o complicitate vinovata a tuturor celor care doreau sa se infrupte din starv. Disperati, domnii WAZ au facut presiuni inimaginabile asupra jurnalistilor pentru a-i obliga sa scrie in favoarea amicilor damboviteni cocotati la varful puterii in Romania pana prin 2004. S-au dus jurnalistii tocmai in Germania la domnii WAZ sa protesteze. Nu le-a pasat nici cat negru sub unghie. Au trimis apoi pe Apa Sambetei marea publicitate de la ziarul care avea cea mai multa. S-a dus si mica publicitate pentru care era consacrat. Praf si pulbere au lasat in urma lor.

Astazi, motivul dezamagirii anuntat de CEO-ul grupului, precum ca patronii ar fi dezamagiti de evolutiile din Balcani, suna absolut penibil, ridicol pentru cei care stiu adevarul. Domnii WAZ au «imprumutat» si ei de la Basescu un slogan deja prafuit crezand ca astfel ar putea fi credibili cand spun ca nu le place ca oligarhii cumpara in Balcani si mai des reviste si ziare in scopul de a influenta politica, nu pentru a face bani... Adica... stati... ei ar vrea sa faca bani, dar nu-i lasa oligarhii si de-asta actioneaza ca niste tanci punandu-si cele 49 de procente pe masa, la vanzare? Sa le cumpere tocmai... oligarhii (cine altcineva ar mai avea vreo 50.000 de dolari cam cat mai valoreaza foaia mov condusa de pitpalaci, foaie care are toate «sansele» sa ramana, din puternicul ziar fondat la 1877, o simpla amintire.

Pentru frunza stilizata copiata de pe un site oarecare ce o vindea cu un pret sub 200 de euro, care a fost inclusa in ditamai brandul de tara al Romaniei lansat cu mare pompa la Shanghai, ministerul condus de Elena Udrea plateste 850.000 de euro in vreme ce pentru reale capodopere, tablouri ale pictorilor nostri consacrati, licitatorii scot din buzunar sume mai mici, cu mult mai mici! Cultura, adevarata valoare, calcate in picioare!

La pasune de Nicolae Grigorescu, un ulei pe carton, s-a vandut recent, la mijlocul lunii iulie, in cadrul unei licitatii, cu 127.500 de lei.

Cand te gandesti ca ministrul Turismului, Elena Udrea mai are de prapadit inca 74 de milioane de euro pentru promovarea turismului romanesc te intrebi oripilat: daca pentru frunza de sub 200 euro ea plateste 850.000 de euro, oare ce mai urmeaza? Sa cumpere o manea si sa o prezinte drept folclor autentic romanesc?

Dupa cum merg treburile, asistam la transformarea Romaniei din Land of choice, in Land of noise. Nici nu era nevoie sa prapadeasca aproape un milion de euro, putea schimba un singur cuvant din vechiul slogan. Ar fi fost mai aproape de realitatea visata. Si, categoric, scapa mult mai ieftin!

Vrem sa o clonam pentru a o pune la fereastra Iluziei. De parca am putea trai doar cu amagirea ca maine postasul ne aduce vestea revenirii. La Viata!

Zilele trecute stateam de vorba cu Ana Blandiana care imi povestea ca nu intelege ce anume se intampla pentru ca, la scurt timp dupa ce s-au anuntat acele masuri de reducere a veniturilor cu 25% pentru toti bugetarii si taierea celor 15 procente din pensii plus alte asemenea draconice masuri, sediul Fundatiei Academia Civica s-a reanimat brusc. Oameni simpli, trecatori prin fata sediului unde-si desfasoara Blandiana activitatea, au renuntat brusc la pasivitate si au cerut cu insistenta sa stea de vorba cu fostul presedinte al Aliantei Civice, presedinte care a renuntat insa la acea functie in urma cu ani buni. Blandiana era deci mirata de insistenta cu care oamenii aceia o intrebau de ce nu se implica macar acum in rezolvarea gravelor probleme. I-au povestit nemultumirile lor si ar fi luat-o de mana sa o urce la vreo tribuna improvizata pentru a vorbi multimii, daca ar fi putut, chiar atunci, pe loc.

Ce am dedus eu din aceasta scurta istorisire ? Romanii resimt mai acut ca niciodata absenta reperelor. Morale. Nu mai exista. Unele au renuntat, vazand ca nu se intampla nimic, alte voci au fost violent inlaturate. Multi insa le cauta. Nu dau nici doua parale pe diversele institutii in care si-au pierdut increderea. Nici pe analisti politici rasuflati de care s-au si plictisit sa-i tot vada la televizor pentru ca pun aceeasi placa uzata. Nici pe liderii politici de astazi compromisi deja si care nu le mai inspira nici cea mai mica incredere. Au mintit deja de prea multe ori.

Oamenii sunt atat de dornici sa-si gaseasca un Sustinator adevarat incat au ajuns sa faca pana si recurs la memorie intrebandu-se: oare cine ar putea impiedica dezastrul? Cine ne-ar putea ajuta? Privesc si in urma cautand, cu disperarea celor cu ganduri ucise, pana si lideri ai societatii civile care s-au pierdut pe drum in speranta ca i-ar putea ajuta sa evite dezastrul: degradarea catastrofala a vietii, declinul total al aspiratiilor la o viata macar normala.

Daca nu-l vor gasi, si inca repede, exista pericolul ca gradul de agresivitate impotriva strivirii populatiei sa creasca atat de mult incat pe scarile care duc la fereastra aceea a Iluziei sa se catere, purtat pe bratele Sperantei, Dictatorul.

Exista o mare de bloguri politice la comanda. Se vede treaba ca vremurile acestea de criza i-au impins pe multi analisti, in goana ametitoare dupa banii necesari traiului zilnic, sa-si aseze constiintele pe taraba si sa scrie mare pe afis «suflet de vanzare».

Multi m-au intrebat de ce, o buna bucata de vreme, nu am mai scris pe blog. Pur si simplu am simtit ca este momentul sa iau o pauza in semn de protest fata de ceea ce a ajuns breasla noastra. Sa protestez prin tacere. Acum revin si spun: gata cu blogareala! Imi transform blogul in site. In felul acesta continui protestul. Pentru ca blogurile politice au devenit jalnice trompete.

Imi pare rau sa constat ca o idee la inceput teribil de grozava, aceea de a ne impartasi impresii personale ori de a analiza la rece subiecte politice de mare actualitate, a degenerat. Eu refuz sa fiu trompeta, refuz sa-mi pun blogul la usa de la intrare pentru ca oricine intra sa se stearga cu picioarele pe el. Si tot in semn de protest, nu voi mai aborda subiecte politice. Va fi un site care raspunde «prezent» apelului la viata asa cum o stim si o traim noi zi de zi.

Va reamintesc mail-ul site-ului : politica.simonei@yahoo.com

Puteti sa-mi scrieti numai mie, iar eu voi raspunde tuturor. Ramanem in legatura!

Imi amintesc ca zilele trecute cativa jurnalisti cu experienta se intrebau ca niste novici, indoindu-se temeinic de puterea ex-presedintelui: «Ce mai reprezinta, dom’le, astazi Ion Iliescu pentru PSD?”. Rapunsul corect era/este: totul!

Delegatii la Congresul PSD au preferat solutia salvatoare pentru social-democrati: au votat pentru un candidat stiind ca de fapt voteaza formula 3 in 1. Un fel de presedinte Aquafresh in trei culori.

1.Victor Ponta va intari smaltul ingalbentitilor dinti ai PSD. Este omul de actiune, personajul pe a carui spontaneitate se bazeaza autorii proiectului.

2. Adrian Nastase va intari gingiile pentru ca partidul sa nu-si mai piarda dintii. Este mana de fier cu ajutorul careia Ponta va impune disciplina in partid bazandu-se pe siretenia si perseverenta fostului premier.

3. Ion Iliescu  va mentine curata respiratia ideologiei de stanga. Este inteleptul, cel care va veni cu idei pentru relansarea partidului, cel care va aproba sau nu propunerile celor doi.

Poate ca unii spera ca in formula de 3 in 1 lucrurile vor incepe sa scartaie indata de Ponta se va vedea inscaunat sef si isi va lua nasul la purtare. Ca, adica, plasand mici diversiuni intre membrii formulei, ar putea specula mediatic degraderea vietii interne a social-democratilor. Nimic mai gresit: cei trei sunt legati prin puternice fire invizibile pentru omul de rand.

Toti trei vor vorbi aceeasi limba, isi trei vor impune proiectele la unison. Orice viitoare strategie politica va trebui sa tina cont de cele trei elemente. Maretilor consilieri politici le va fi mult mai greu sa anticipeze, nu mai vorbesc despre cum sa-si sfatuiasca celebri clienti sa actioneze... acum sa-i vedem!

Ponta a fost pregatit intens de cativa ani pentru aceasta functie, propunerea si alegerea sa reprezinta rodul unui proiect pentru a carui realizare s-a muncit enorm. Nu va luati dupa cei care va zic ca este o surpriza.

Liderii PDL ar face bine sa se intoarca din vacanta. Daca pana acum au stat linistiti, in cateva zile nici nu vor sti ce i-a lovit. Ar face bine sa se replieze rapid in fata noii formule daca doresc sa-si salveze partidul. Indata ce isi vor umfla procentul electoral speculand mediatic la maximum alegerea unui nou sef, pesedistii vor tine cu dintii de procentele respective pana la alegerile locale.

Politica romaneasca s-a relansat. Agresivitatea extrema va fi cuvantul la ordine.