Politica Simonei

Cand Ion Ratiu a revenit prima data in Romania parand mai degraba un roman excentric decat un om veros om de afaceri, prin 1990, le-am spus alor mei care urmareau o stire la celebra televiziune nationala: “eu voi ajunge sa lucrez pentru acest om”! Un an mai tarziu eram angajata in redactia “Cotidianul”.

Am fost prima redactie din Romania unde toata lumea lucra pe calculator. Ne invidiau toti ziaristii. Ei se chinuiau pe masini de scris, noi lucram deja pe computere Macintosh. Lucam cot la cot cu jurnalisti de la The Guardian. Invatam sa scriem alaturi de scriitori si poeti celebri precum Nicolae Prelipceanu, Stefan Agopian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop... sotia si fiica lui Nichita Stanescu erau colege cu noi...

M-au anuntat ca sunt angajata pe data de 31 decembrie 1990, am inceput sa lucrez inca de pe 2 ianuarie. Redactia era acasa la Ion Ratiu, in strada Armindenului. O vreme am pregatit acolo ziarul, iar cand ne-am mai inmultit, Ion Ratiu n-a mai suportat inghesuiala si a inchiriat o vila pentru ziar. Apoi ne-am mutat in sediul redactiei de pe langa statia de metrou Eroilor. In Armindeni, Ion Ratiu venea in redactie insotit de jurnalisti britanici. Pleca de fiecare data incantat. Ii placea echipa de tineri care eram. Ne vorbea despre democratia britanica deseori cu mare placere. Despre ce credea dumnealui ca insemna presa de calitate. Era un democrat autentic.

Pe multi dintre noi ne-a trimis la facultate. Tin minte ca doua luni m-a batut la cap sa ma inscriu. Eu ii spuneam ca le stiu pe toate (castigasem premii pentru poezie, pentru reportaj si ma credeam desteapta), iar el imi vorbea despre cat de important este sa nu te opresti niciodata din invatat. Imi arata teancuri de carti pe care le citea ori le avea programate pentru lectura. In cele din urma m-a convins. Nu numai pe mine. Eram vreo zece, daca nu si mai multi, carora le platea cursurile la facultate. Ne placuse pe toti.

Avea o incredere extraordinara in tineri, mereu ne spunea ca tinerii vor misca lucrurile in tara asta care va sfarsi prin a se reforma, a se moderniza. Am fost martorii zbaterilor sale politice. Se supara, dar supararile sale nu tineau prea mult. Era un optimist notoriu. Un om extraordinar care a facut ceva pentru democratia din Romania, spre deosebire de altii care numai s-au laudat fara sa faca insa ceva concret.

Ziarul « Cotidianul » s-a nascut din pasiunea unui om, din dragostea lui fata de tara. Din marea lui dorinta de a ajuta la distantarea/indepartarea cat mai grabnica de comunism. Niciodata Ion Ratiu nu ar fi fost de acord sa-si vanda actiunile la ziar unui om controversat. Niciodata nu ar fi acceptat derapaje de la regulile democratiei autentice.

Cand il vad pe Cornel Nistorescu, dispus sa ingroape darul lui Ion Ratiu pentru democratia din aceasta tara, mi se face o scarba de nedescris. El, conducatorul unei gazete care se inchide sustine, ca o culme a cinismului, ca vezi Doamne, asta este, ziarele se mai si inchid!

Calca in picioare cadoul lui Ion Ratiu pentru toti cei care au crezut in democratie sustinand ca ei ar fi detinatorii adevaratei democratii! In democratia lui Ratiu viermii, leprele, hotii ajung la inchisoare, nu sa inchida ziare!

Daca ar fi sa-mi implineasca Mos Craciun o dorinta, i-as cere sa lase Cotidianul in viata. Dar este foarte greu: Nistorescu si SOV l-au facut detestabil.