Politica Simonei

Mi-am semnat volumele de versuri Simona Nestor Popescu. Stiti ca mai exista poeta Simona Popescu. Eu sunt jurnalista Simona Popescu. Dar am dorit sa-mi vedeti si voi versurile. Au primit critici favorabile si poate va plac. Reprezinta alta latura a personalitatii mele.

Cartile si poeziile mele

La comanda arbitrului

Ma inabus intre peretii acestia
stramti,
la fel cum un boxeur se inabusa
intre cele patru directii ale
ringului, neavand nici o alternativa.
Daca vrea sa ramana in picioare,
trebuie sa se foloseasca de pumni.
 
Chestia cu aplauzele la fiecare
sfarsit de repriza nu-ti confera,
totusi,
nici o siguranta. Intre cele patru
corzi, poti ramane singur
daca nu le-a placut...
jocul tau.
 
Si daca le-a placut, intre o pereche
de palme intre care iti este strivita
fata, si o pereche de palme care
se lovesc intre ele cu entuziasmul
determinat de emotia victoriei
unuia,
sau altuia,
ramane senzatia cumplita care
ma face sa ma inabus
intre peretii acestia
stramti
la comanda arbitrului.

Ca o conserva

Oriunde m-as intoarce
descopar ca nu intamplator
ma aflu aici,
in cutia aceasta de conserve
cu un capac zdravan lipit deasupra
ca o ironie a castigului
neasteptat, pentru care n-ai muncit
o secunda.
Intamplator sau nu, capacul coboara
spre mine, nicovala facuta sa
aplatizeze, pentru ca tot ceea ce nu se
supune este trimis la cutie,
asa cum trimit eu pisicile la cos
cand ma supara.
Dar pe mine cine sa se fi suparat
atat de tare incat
nu intamplator, in cutia de conserve
gandurile mi s-au transformat in cerculete mici,
atat de inghesuite incat trebuie sa
renunt la ele
ca sa incapa alaturi si mainile mele ?
Si cine sunt cei care ma doresc
transformata in conserva ?
De orice fel,
numai conserva sa fie,
aliniata in sirul de conserve
de pe banda rulanta care le impinge
in cartonul de unde, aliniate si ambalate estetic
sunt oferite
cui vrea sa cumpere
ca sa consume
simone, ioni, vasile, radu, victori
la borcan ?

S-au spart in doua minciunile

Samburele de adevar pe care l-ai
ighitit,
fara sa vrei,
ti-a spart in doua minciunile.
O parte s-au pierdut in
intuneric,
o alta parte, in lumina.
Peste ele a cazut o cortina.
Adevarul, spus cum nu trebuie,
arata ca o minciuna,
se pierde ca o minciuna.
Adevarul trebuie rostit printre gene,
printre zambete, viclean
ca o poveste
inmormantata sub castan.

Fiare buimacite
 
Pizmasii intuneca lumina trairii.
Zdrobesc cu dintii lor de fiare buimace
Ultima speranta, ultimul vis, ultima iubire.
Iti razuie de pe unghii glasul sangelui.
Urasc.
 
Daca ai putere (si trebuie sa ai,
altfel n-ai fi supravietuit ghearelor istovitoare
daca te-ai fi lasat pagubit de farmecul tau),
suduie-i in gand sau pe fata, oricum nu conteaza.
Nu mai conteaza.
  

Piatra pe care locuiam...
 
Piatra pe care locuiam
pana ieri
a fost sfaramata
la impactul ei
cu tapla unui
schizofrenic
in cautare de victima.
Orice victima.
M-am infiltrat
printre
bucatile ei
cu speranta ca,
odata ajunse la maturitate
voi putea face un
schimb de locuinta
pe una mai mare,
mai spatioasa.
Adica, pe care imi vor putea
incapea amandoua talpile.
Am asteptat secole intregi
sa se intample ceva.
Dar a venit un alt schizofrenic
in cautare de victima.
Bucatile ramase din mine
se potriveau exact
dimensiunilor bucatilor pietrei
pe care locuiam pana ieri.
 
Morala: doi schizofrenici pot
rezolva problemele mai
bine
decat
unul singur!

Fuga
 
Nu mai pot zabovi printre randuri
deoarece misterul cuprins intre
urmele pasilor
care nu au incercat inca
sa rastoarne orizonturile
s-a transformat
intr-un neinsemnat miracol
impiedicat
sa se catere pe umerii
rotunzi ai sferei asezate pe
umerii descoperitorului lumii.